Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, vineri, ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să se uite cu atenţie la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze, el arătând că a văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut şi adăugând că speră că şi ANRE se va sesiza, potrivit news.ro.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat în şedinţa de Guvern că astăzi vor aloca sumele necesare în vederea bunei funcţionări a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
”Îi cer domnului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, să se uite cu atenţie la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze. Am văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut”, a spus premierul în şedinţă.