Ciolacu: ”În acest weekend vom lucra împreună pe proiectul de buget pe 2024”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că în acest weekend va avea loc o întâlnire de lucru a liderilor coaliţiei de guvernare pentru a discuta proiectul de buget pe anul viitor.

  • Acesta a menționat că investiţiile reprezintă fundamentul viziunii privind dezvoltarea economică.

„Vă anunţ că în acest weekend vom lucra împreună pe proiectul de buget pe 2024, unde investiţiile reprezintă fundamentul viziunii noastre de dezvoltare economică. De asemenea, va exista cea mai mare alocare bugetară din istorie pentru Educaţie. Acest lucru am dorit să-l menţionez ca să fie clar pentru toată lumea”, a afirmat Ciolacu, în şedinţa de Guvern.

Surse oficiale au precizat că discuţiile pe bugetul pentru 2024 se vor derula duminică, la acestea urmând să participe, între alţii, premierul, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, scrie Agerpres.

Potrivit aceloraşi surse, premierul are ca obiective ca proiectul de buget să fie pus în transparenţă săptămâna viitoare, luni, şi tot săptămâna viitoare, joi, să fie transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati