Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a cerut scuze pentru faptul că nu a respectat prevederile privind distanţarea şi măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, când a fost la restaurant.
”A fost o greşeală, recunosc. Când a venit să mâncăm ne-am despărţit şi am stat la mese separate. Până la urmă, a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru scurtă durată”, a declarat Marcel Ciolacu, scrie news.ro.
Ciolacu a precizat că nu a fost o petrecere sau o sărbătorire, ci a vrut să mănânce cu familia.
Șeful PSD spune că nu e infractor sau interlop
Ciolacu a catalogat momentul venirii poliţiştilor drept ”un pic exagerat”.
”Totuşi, nu sunt infractor, nu sunt interlop. Puteau să existe şi alte metode de a comunica. Mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGPR-ul să facă conferinţă de presă după ce premierul a băut şi fumat în birou. Dubla măsură mi s-a părut un pic exagerată. (…) A fost Poliţia la Guvern şi nu ştiu eu? La biroul primului ministru?”, a mai declarat Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că dispute precum cea legată de ieşirea sa la masă împreună cu familia vor continua”, în contextul campaniei electorale, adăugând că ”temele României sunt cu totul altele”.
”Situaţia din România devine una tragică, trebuie să fim corecţi şi să vedem ce ar putea să ne ajute în această criză sanitară”, a mai afirmat Ciolacu.
Prins, fotografiat și amendat
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a anunţat că toate persoanele care apar în imaginile care îl prezintă pe liderul PSD Marcel Ciolacu la restaurantul unei pensiuni din Buzău au fost identificate şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, din cauza nespectării normelor în vigoare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV 2, fiind mai mult de 6 persoane la o masă.