Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că miniștrii formațiunii sale politice se vor retrage din Guvern dacă nu sunt respectate solicitările privind desființarea Secției speciale de investigare a magistraților și negocierea noului program tip PNDL, numit “Anghel Saligny”, scrie Digi24.
„Am mai avut o discuție în coaliție. Convenisem că acest proiect nu intră pe Ordinea de Zi până nu soluționăm SIIJ. Astea sunt semnale că nu vrem să construim împreună. Vrem să construim împreună.
Rămânem calmi dar fermi. Vrem că continuăm în această formulă.
Avizarea Ministerelor nu are legătură cu poziția partidelor. Nu vom folosi acest lucru.
N-o să depunem noi moțiune (de cenzură – n.red.), dar colegii noștri se vor retrage din Guvern. Vom avea discuții.
„Miniștrii noștri nu mai au ce să caute într-un Guvern în care punctele lor de vedere nu mai sunt respectate”
E vorba de o prioritizarea politică. Dincolo de «Anghel Sasligny», n-am discutat încă lucrurile astea ca să convenim o formă finală. Înainte de a discuta acest program, avem de luni bune subiectul desființării SIIJ, care nu e doar de pasiunea noastră la USR-PLUS. De el e legat și eliminarea MCV, care e legată de intrarea noastră în Schengen”, a afirmat Dacian Cioloș.
Acesta a precizat că va face o propunere în acest sens, că “miniștrii noștri nu mai au ce să caute într-un Guvern în care punctele lor de vedere nu mai sunt respectate”.