Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, s-a arătat dispus să facă „o ultimă încercare” de a-i aduce la discuţii cu primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR PLUS), pe colegii liberali, dar a menţionat că aceasta nu l-a convins că şi-a dorit cu adevărat să aibă majoritate în Consiliul Local, ci doar „ţapi ispăşitori” pentru „lipsa realizărilor” ei.
„Eu mai pot face o ultimă încercare, de faţă cu Vlad Voiculescu, Radu Mihaiu şi Oliver Păiuş, să îi aduc pe colegii mei la discuţii cu dumneavoastră, dar nu m-aţi convins că v-aţi dori cu adevărat să aveţi majoritate, doar ţapi ispăşitori pentru lipsa realizărilor dumneavoastră. Dacă dorinţa ar fi sinceră, aţi comunica altfel. Fără împunsături, fără insinuări”, a scris Ciprian Ciucu, într-o scrisoare adresată lui Clotilde Armand, postată joi pe Facebook.
Ciprian Ciucu a menţionat că intenţia sa, imediat după ce a preluat preşedinţia PNL Bucureşti, a fost de a salva situaţia de la Sectorul 1.
„I-am transmis acest lucru lui Vlad Voiculescu, am demarat discuţiile cu Sebastian Burduja şi cu echipa de consilieri locali a PNL Sector 1, pe care a trebui să-i conving să treacă peste atacurile acide pe care le-aţi întins pe un întreg an de zile. Iniţiativa mea a fost retezată chiar de către dumneavoastră în primele 10 minute ale întâlnirii de împăcare pe care am organizat-o şi la care dumneavoastră aţi participat direct şi nu doar printr-un reprezentat, în urma insistenţei mele. De atunci, m-aţi contactat de câteva ori, doar în ajunul unor şedinţe în care doreaţi sprijinul acelor pe care i-aţi jignit, desconsiderat, acuzat, ignorat timp de un an de zile”, a declarat Ciprian Ciucu.
Potrivit acestuia, PNL Sector 1 s-a exprimat clar împotriva guvernării, la nivel naţional, cu PSD. „La fel şi eu. Dacă demersul dumneavoastră este onest, comunicarea dumneavoastră nu este. Insinuările depreciative, în momentul în care ne chemaţi la discuţii, denotă lipsa unor calităţi necesare unui dialog civilizat”, a subliniat Ciprian Ciucu.
Mesajul integral al președintelui PNL București:
Stimată doamnă primar Armand,
Prima responsbilitate politică a unui primar este de a-și forma și menține o majoritate cu care să-și treacă proiectele! Este prima lecție pe care eu am învățat-o de la un coleg primar din PNL, pe care, știu, și dumneavoastră îl respectați și prețuiți și dați ca exemplu în mod repetat.
Știți bine că intenția mea, imediat după ca am preluat Președinția Organizației PNL Bucureşti, a fost exact de a salva situația de la Sectorul 1, tocmai pentru că am rămas fidel logicii construcției politice din 2020. I-am transmis acest lucru lui Vlad Voiculescu, am demarat discuțiile cu Sebastian Burduja și cu echipa de consilieri locali a PNL Sector 1, pe care a trebui să-i conving să treacă peste atacurile acide pe care le-ați întins pe un întreg an de zile.
Inițiativa mea a fost retezată chiar de către dvs. în primele 10 minute ale întâlnii de împăcare pe care am organizat-o și la care dvs. ați participat direct si nu printr-un reprezentat, în urma insistenței mele.
De atunci, m-ați contactat de câteva ori, doar în ajunul unor ședințe în care doreați sprijinul acelor pe care i-ați jignit, desconsiderat, acuzat, ignorat timp de un an de zile. Sperați că sub presiunea unor urgențe, neclar explicate, veți forța votul consilierilor PNL, urmând ca apoi să îi ignorați, ei fiind ca și dvs., reprezentanți aleși, în continuare. Nu a funcționat. Au devenit imuni la jignirile dvs.
Acum, iar în ajunul unei astfel de ședințe, veniți, pentru a nu știu câta oară cu un “apel”, în care insinuați că PNL București / Sector 1 ar fi favorabil USL-ismului. Vă aduc la cunoștință, ceea ce știați: PNL Sector 1 s-a exprimat clar împotriva guvernării, la nivel național, cu PSD. La fel și eu. Dacă demersul dvs. este onest, comunicare dvs. nu este. Insinuările depreciative, în momentul în care ne chemați al discuții, denotă lipsa unor calități necesare unui dialog civilizat.
EU MAI POT FACE O ULTIMĂ ÎNCERCARE, de față cu Vlad Voiculescu, Radu Mihaiu și Oliver Păiuș să îi aduc pe colegii mei la discuții cu dvs., dar nu m-ați convins că v-ați dori cu adevărat să aveți majoritate, doar țapi ispășitori pentru lipsa realizărilor dvs. Dacă dorința ar fi sinceră, ați comunica altfel. Fără împunsături, fără insinuări.
Tot acest an, colegii mei au cerut lucruri de bun simți, care se întâmplă la Sectorul 6, de exemplu:
1. Ordinea de zi, să se discute mai întâi în cadrul “alianței” sau “majorității”, să fie publicată din timp și nu doar trimisă cu o zi înainte (cum făcea și Firea!);
2. Proiectele susținute de către PNL, să fie implementate, nu uitate în sertare (ex. . Parcare subterană strada Burileanu, cartier Aviației; Construire ansamblu educațional Greenfield; 3. Sala de sport Colegiul Tehnic Mihai I și încă 5 altele) sau, măcar să spuneți ce dificultăți aveți în implementare, să le răspundeți ceva…;
3. Construirea pe BAZE LEGALE a bugetului, care, din câte am înțeles nu cuprinde și arieratele, dar nu doar a bugetului, ci a tuturor proiectelor pe care le inițiați și care, se poate vedea clar, au probleme de legalitate. De exemplu, ei nu își pot asuma să voteze “un protocol” cu Romprest, acest, termen nu există în dreptul administrativ din România, atunci când vine vorbe de amendarea unui contract de utilități publice. Legal, se poate vota exclusiv un act adițional întocmit după normele de tehnică juridică în vigoare.
Nu mai zic de faptul că viceprimarul PNL nu are niciun fel de atribuții și doar ascute creioane. De ex., la Sectorul 6, doi viceprimari USR subordoneă fără discuții 5 din 9 instituții pe care le deține Primăria!
Au fost discuții în trecut, v-ați asumat că vă schimbat comportamentul iar asta s-a întâmplat doar până ce v-ați văzut cu sacii în căruță.
Vă repet: Prima datorie a unui primar este de a-și forma și menține o majoritate cu care să-și treacă proiectele! Nici nu ați avea nevoie de mine, de Vlad, de Radu, de nimeni!
Deschiderea mea rămâne aceiași, trebuie doar să vă doriți în mod real această majoritate și să o facem să fie funcțională!
Mai mult:
1. Am cerut în BEx al PNL ca aleșii locali ai PNL să fie lăsați să își facă propriile alianțe la nivel local, intenția mea fiind să menținem alianța de la Sectorul 6, Sectroul 2 și PMB și să fim împreună în opoziție la restul sectoarelor;
2. Am susținut în fața colegilor mei din PNL București necesitatea de a rămâne fideli construcției electorale din 2019;
3. Am dezvoltat o relație corectă și bazată pe încredere cu membri USR din București și cu conducerile politice ale USR București.
Câteva cuvinte, despre nenorocirea pe care o aveți cu Romprest:
Îmi este clar, pe fond aveți dreptate. Singura problemă este că ceea ce propuneți este sub limita legalității. Dacă am sta împreună, am găsi o formulă care să fie și legală și oportună.
Îmi dau public cuvântul că iau foarte în serios acuzațiile ca UNUL dintre consilierii locali ai PNL să țină cu lupul. Mă documentez, analizez, am cerut și eu pe unde m-am priceput detalii și informații. Dacă este așa, mă voi delimita de acel consilier. Asta este sarcina mea și mă voi achita de ea, dacă voi avea această certitudine. Dar, vă rog: NU MAI ARUNCAȚI ÎN CORPORE vina pe tot PNL Sector 1! Nu ajută. Consilierii locali nu au încredere în dvs.
Ca primar nu este suficient să dați vina pe alții, va trebui să veniți cu proiecte clare în fața Bucureștenilor. Abilitățile politice sunt la fel de importante precum cele de administrator. Scandalul permanent, jignirile, nu vor ține locul unui mandat reușit, regretele vor fi enorme.
Sunt dispus să mai fac o ultimă încercare, voi discuta serios cu colegii mei, dar, vă spun sincer: DUMNEAVOSTRĂ SUNTEȚI ACEEA CARE AR TREBUI SĂ VĂ DORIȚI SINCER ACEST LUCRU!
Apelul pentru Bucureşti lansat de Clotilde Armand
Primarul Sectorului 1 a afirmat Bucureştiul are nevoie de o administraţie reformatoare şi invită liderii PNL Bucureşti la discuţii pentru a „limpezi” lucrurile şi a debloca „situaţia disperată în care se regăseşte Sectorul 1 şi întreaga Capitală”.
„Lansez acest apel către toate organizaţiile şi forţele politice din PNL şi din PNL Bucureşti, pentru a debloca situaţia disperată în care se regăseşte Sectorul 1 şi întreaga Capitală. Românii nu mai au timp de orgolii politice, iar bucureştenii ne-au ales să reconstruim Bucureştiul după dezastrul lăsat de PSD. Dragi colegi liberali, nu trebuie să cădeţi în capcana refacerii USL care este pe cale să se nască la nivel naţional. Oraşul Bucureşti al secolului XXI are nevoie de o administraţie reformatoare pe care doar o colaborare între partidele USR şi PNL o poate genera. Astfel, am discutat despre acest demers cu conducerea USR Bucureşti şi înaintez invitaţia mea către liderii PNL Bucureşti să ne întâlnim cât mai urgent la sediul Primăriei Sectorului 1 şi să limpezim lucrurile, să începem să reconstruim încrederea cu care am reuşit să câştigăm Capitala”, a scris Armand, miercuri, pe Facebook.