Ciprian Ciucu, invitat să facă parte dintr-o structură care îi va include pe principalii edili din Europa

Primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, i s-a propus să facă parte dintr-o nouă structură, care ar urma să îi includă pe principalii edili din Europa.

Invitația a venit din partea secretarului general al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Mathieu Mori, prezent în cursul acestei săptămâni la București.

Potrivit PMB, este vorba despre o asociație prin care edilii urmează să comunice, să se consulte și să aibă întâlniri periodice.

”Mi se pare o idee foarte bună și sunt dispus să mă implic activ în această structură”, a precizat primarul Ciprian Ciucu, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei.

După întâlnirea cu edilul Bucureștiului, Mathieu Mori a fost primit de primarul Bruxelles-ului, Philippe Close, menționează PMB.

Miercuri, Mathieu Mori s-a adresat primarilor prezenți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor de România.

”Forța Europei se bazează pe municipalitățile și consiliile noastre. Protejând autoritățile, statele membre nu își protejează doar propriile democrații, ci consolidează securitatea democratică în întreaga Europa”, a scris Mathieu Mori, pe pagina sa de socializare.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati