Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a participat la Londra la Bloomberg LSE European City Leadership Initiative, un program de formare dedicat primarilor și echipelor administrațiilor locale din Europa. Pentru proiectul dedicat Bucureștiului, Ciucu a ales domeniul mobilității, cu accent pe transportul public și STB.
- Programul este organizat de Bloomberg Philanthropies împreună cu London School of Economics and Political Science (LSE), fiind derulat de LSE Cities în colaborare cu Hertie School din Berlin. Inițiativa urmărește să ajute administrațiile locale să dezvolte soluții pentru problemele urbane și să îmbunătățească modul în care sunt implementate politicile publice.
Ciucu spune că, pe lângă cursurile intensive de formare profesională de la Londra, va beneficia timp de nouă luni de asistență pentru dezvoltarea unor politici sectoriale pentru București. Tema aleasă de primarul Capitalei este mobilitatea, cu accent pe STB.
„Am beneficiat zilele acestea de una dintre cele mai tari experiențe de învățare”, a transmis Ciprian Ciucu într-o postare pe Facebook.
- În cadrul programului, Bucureștiul va avea și doi reprezentanți ai administrației municipale care vor participa anul viitor la cursuri de formare profesională la Berlin. Potrivit Primăriei Capitalei, aceștia vor face parte, alături de primar, dintr-o echipă care va lucra la identificarea unor soluții pentru problemele de mobilitate ale orașului.
La reuniunea de la Londra au participat primari din orașe europene, reprezentând 17 țări. Programul a inclus patru zile de cursuri și întâlniri dedicate administrației urbane și schimbului de experiență între participanți.
Ciucu a relatat că, în discuțiile cu ceilalți primari, a constatat că orașele europene se confruntă în mare parte cu probleme similare. El a spus că primarii consideră că au, în multe situații, atribuții și bugete insuficiente în raport cu responsabilitățile pe care le au.
”Câteva gânduri personale, de aici, din Londra… Am fost alături de alți 30 de primari din orașe importante din Europa. Problemele pe care le avem sunt, în general, similare. Am vorbit mult unii cu alții, pe parcursul a patru zile. Fiecare dintre noi simțim că avem prea puțină putere (legală, bugete etc.) în raport cu responsabilitățile pe care ni le-ați dat.
- Așa cum i-am cunoscut, primarii din Europa, indiferent de țara din care vin, sunt, în general oameni simpli, care au câștigat alegeri în comunitățile lor și care nu și-ar dori să facă nimic altceva în viață, altceva decât să își dedice viața orașelor lor.”, a completat edilul Capitalei.


