Ciprian Ciucu: Nicuşor Dan şi Gabriela Firea au foarte mult hate. Un candidat integru la Primăria Capitalei i-ar putea învinge

Competiţia pentru Primăria Capitalei se va duce între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea sau poate apărea un candidat integru şi competent, care îi poate învinge pe amândoi, este de părere primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit Agerpres.

  • Atât Gabriela Firea (PSD), cât și Nicușor Dan stau foarte prost în sondaje, spune Ciucu.

„Din punctul meu de vedere, dacă ne uităm puţin pe cercetările sociologice, vedem că cei doi mari candidaţi despre care se vorbeşte, Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, au foarte mult hate, adică defavorabilitate sau cum să-i spun, favorabilitate negativă. Mult, foarte mult. Ambii peste 65%, chiar peste 70% ambii. În acest context, un candidat competent, integru, ar avea ceva şanse, pentru că ori se va juca între cei doi şi se va juca pe cine poate să capaciteze mai mulţi oameni să vină la vot, aici se va juca, Bucureştiul fiind de obicei de dreapta, sau poate sa apară un candidat integru, competent, care a demonstrat că ştie administraţie, să facă ceva şi îi poate învinge pe amândoi”, a spus Ciprian Ciucu marţi seara, la B1 TV.

El a afirmat că şi-ar dori să susţină un candidat PNL care să îl reprezinte, un om cu experienţă.

Ciprian Ciucu a mai spus că PNL este în defensivă şi vrea să conserve ceea ce are, în contextul poverii guvernării.

„Ar trebui să ieşim din această mentalitate, să arătăm ce am făcut în ţară, ce am făcut la guvernare mai bine, ce fac primarii PNL peste tot în ţara aceasta şi să avem o mentalitate de câştigător. Dacă nu intrăm într-un cadru mental în care să zicem da, avem şanse să câştigăm primăriile, consilii judeţene (…) nu vom câştiga”, a adăugat primarul Sectorului 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati