NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ciprian Ciucu vrea ca Bucureștiul să adopte Festivalul Boovie: „Îmi doresc ca Bucureștiul să devină cel mai creativ oraș din Europa”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a participat la gala Festivalului Boovie, desfășurată în Piața George Enescu, unde a premiat echipele câștigătoare și și-a exprimat dorința ca evenimentul să fie organizat permanent în București.

Ciprian Ciucu a declarat că își dorește ca Festivalul Boovie să fie adoptat de București, considerând că evenimentul contribuie la dezvoltarea creativității și educației în rândul tinerilor.

Edilul a făcut afirmațiile în cadrul galei celei de-a XI-a ediții a Festivalului Boovie, desfășurată în Piața George Enescu, unde a premiat echipele câștigătoare.

„Cred că este, de departe, cea mai tare idee de festival despre care am auzit vreodată! Când am aflat despre Festivalul Boovie, mi-a fost imposibil să nu mi-l doresc și în București. Îmi doresc ca Bucureștiul să devină cel mai creativ oraș din Europa. Avem acest potențial. E într-atât de valoros, încât mi-ar plăcea să îl adoptăm și să-l facem mare și de referință”, a declarat Ciprian Ciucu.

Boovie, festival internațional de trailere inspirate din cărți

Festivalul Boovie este un festival internațional de trailere inspirate din cărți, ajuns în acest an la cea de-a 11-a ediție. Competiția reunește elevi din întreaga țară care transformă opere literare în scurtmetraje, parcurgând toate etapele realizării unui film, de la scenariu și regie până la interpretare și montaj.

La ediția din acest an, organizată în București, au participat peste 5.000 de elevi, reuniți în aproximativ 500 de echipe, ale căror creații au fost evaluate de un juriu format din actori de teatru și film.

În cadrul galei au fost acordate 16 premii, în valoare de 1.000 de lei fiecare, pentru opt categorii dedicate elevilor de gimnaziu și liceu.

Marele premiu, în valoare de 5.000 de lei, a fost câștigat de elevii claselor IX-X ai Colegiului Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin, pentru trailerul inspirat din cartea „Violonista”, distincția fiind înmânată chiar de primarul general al Capitalei.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati