Circ pe Aeroportul Otopeni. 80 de acrobați de la Circul Metropolitan au „zburat” printre pasageri

Lume, lume, e Ziua Mondială a Circului! Şi, în zi de sărbătoare, spectacolul a fost la înălţime, în aeroport. 80 de acrobaţi de la Circul Metropolitan din Bucureşti au „zburat” printre pasagerii de la Otopeni, potrivit observatornews.ro.

  • Copil: Îmi dă puţin fiori pentru că nu cred că va fi un număr foarte periculos, dar cred că necesită foarte multă linişte! 
  • Copil: Numărul ala cu băieţii care stăteau în mâini, deci a fost extraordinar, nu mi-a venit să cred! 

Uimirea şi entuziasmul plutesc în aer. După mii de ore de antrenament, circarii culeg roadele muncii: aplauzele publicului. Amelia trăieşte pentru spectacol, iar acrobaţiile ei îţi taie respiraţia.

  • Amelia Racea, acrobată: În spatele acestui moment sunt şi 12 ani de gimnastică artistică de performanţă. Este o pasiune pentru mine. Fac ceea ce-mi place şi nu cred că aş putea să renunţ atât de uşor. 
  • Pasager: Fiul meu este foarte impresionat! Cu siguranţă pentru prima dată în aeroport. Foarte frumos! 
  • Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB: Aici, în Aeroport, s-au petrecut şi se vor petrece în continuare multe momente artistice şi sportive. Circul a venit cumva firesc, pentru că până acum a lipsit! 
  • Ama Butoiescu, director artistid Circul Metropolitan: Şi noi, şi aeroportul avem lucruri foarte multe în comun. Faptul că trecem peste frontiere, artiştii noştri lucrează în străinătate în toate colţurile lumii, pentru că avem acrobaţi care zboară. Avem vise, pentru că oamenii care pleacă sau vin în ţară vin cu vise. 

Mulţi dintre cei 200 de acrobaţi de la Circul Metropolitan au crescut în arenă şi au moştenit pasiunea pentru spectacol din generaţie în generaţie.

  • Noni Huterer, artist de circ: Din 83 până acum să tot fie nişte ani! Nici nu mai ştiu câţi! Publicul răspunde cu mare căldură spectacolelor noastre! 

Circul în România are o istorie bogată, cea mai mare parte din ea petrecându-se sub cupola vălurită a clădirii din Capitală

În 2017 România a interzis circul cu animale sălbatice. Primul spectacol modern de circ îşi are originile în Marea Britanie, în anul 1879, când Philip Astley un ofiţer britanic pasionat de cai a creat primul show acrobatic ecvestru cu public. Ziua Mondială a Circului se sărbătoreşte anual, în a treia sâmbătă din aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati