Circa 25.000 de efective ale MAI, mobilizate pentru siguranţa cetăţenilor de 1 Mai şi Paşte

Circa 25.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi efective de la alte structuri vor acţiona, zilnic, în minivacanţa prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 Mai şi a Paştelui ortodox, pentru siguranţa cetăţenilor, informează, marţi, Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit MAI, echipajele de ordine publică şi de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi prezente în apropierea lăcaşurilor de cult, în special a celor unde se vor organiza slujbe cu participare numeroasă. La cele aproximativ 12.200 de lăcaşuri de cult sunt aşteptate peste 2,6 milioane de persoane.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, pompierii au efectuat, în această lună, 3.420 de controale privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la lăcaşuri de cult, unităţi turistice, precum şi la alte obiective economice.

Pompierii au oferit sprijin şi îndrumare pentru remedierea deficienţelor constatate, dar au aplicat şi aproximativ 2.000 de amenzi de peste 16 milioane de lei pentru nereguli care puneau în pericol siguranţa cetăţenilor.

De miercuri până pe 6 mai vor fi organizate aproximativ 200 de evenimente publice la care se preconizează că vor participa peste 166.000 de persoane. Cele mai importante vor avea loc în Bucureşti, Galaţi şi Buzău, cu o participare de 5.000 până la 15.000 de persoane.

De asemenea, la festivalul care are loc în Mamaia Nord sunt aşteptaţi zilnic 5.000 de participanţi. Poliţiştii şi jandarmii vor fi prezenţi la evenimentele publice pentru a preveni şi combate faptele ilegale favorizate de aglomeraţie şi infracţiunile grave, dar şi pentru a putea interveni în sprijinul cetăţenilor, în caz de nevoie, precizează MAI.

De asemenea, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane vor acorda consiliere persoanelor interesate şi vor oferi recomandări despre cum să se protejeze de traficanţi şi unde pot solicita sprijin dacă sunt sau cunosc pe cineva care este consumator de droguri sau victimă a traficanţilor de persoane.

Pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor, aproximativ 1.600 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi, zilnic, pe drumurile aglomerate.

În atenţia poliţiştilor vor fi şoferii care reprezintă un pericol pe drumurile publice. Pentru depistarea acestora, echipajele rutiere vor acţiona în trafic cu aproximativ 450 de aparate radar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de droguri.

Poliţiştii rutieri vor beneficia de sprijinul colegilor de la bordul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie care vor survola drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor accidente. În baza informaţiilor transmise, echipajele de la sol vor putea interveni rapid pentru fluidizarea circulaţiei în cazul producerii unor blocaje, dar şi pentru sancţionarea şoferilor care pot provoca accidente pe drumurile publice, din cauza nerespectării normelor rutiere şi a stilului de condus, adaugă sursa citată.

Pentru asigurarea răspunsului la situaţii de urgenţă şi acordarea primului-ajutor medical, în fiecare zi vor fi mobilizaţi 5.000 de pompieri.

Transportul rapid la unităţi medicale al pacienţilor aflaţi în stare gravă va fi asigurat pe cale aeriană de trei elicoptere de tip Black Hawk şi opt EC-uri, precum şi de două avioane SMURD.

Cetăţenii care întâmpină dificultăţi pe munte pot apela la cei aproximativ 200 de jandarmi montani care vor fi de serviciu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati