Circa 46,7 milioane de copii se vor confrunta în 2024 cu încă un an de riscuri umanitare

Circa 46,7 milioane de copii se vor confrunta în 2024 cu încă un an de riscuri umanitare, cum ar fi malnutriţia, în Africa de Vest şi Centrală, din cauza conflictelor, a avertizat vineri Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), transmite EFE.

Aceşti copii sunt „expuşi riscului de malnutriţie, strămutare, sănătate precară şi pierderea educaţiei”, în principal din cauza conflictelor şi a insecurităţii în zone precum regiunea centrală a Sahelului şi Republica Democrată Congo, şi deplasării în masă a femeilor şi copiilor către Ciad din Sudan.

„Africa de Vest şi Centrală găzduieşte un număr mare de situaţii de urgenţă pentru care nu există suficientă finanţare, şi unele dintre cele mai neglijate crize umanitare din lume ale căror victime sunt copiii”, a declarat directoarea regională a UNICEF pentru Africa de Vest şi Centrală, Felicite Tchibindat, într-un comunicat.

„Copiii nu provoacă conflicte, şi nu le pot opri. Trebuie să facem mai mult pentru a construi o soluţie durabilă pentru copiii din regiune şi să le dăm speranţă, pe măsură ce cresc în mijlocul unor crize cronice şi uitate”, a subliniat ea.

UNICEF solicită „de urgenţă” 1,89 miliarde de dolari în apelul său de acţiune umanitară pentru copii pe 2024, ceea ce ar contribui la ajutarea a aproximativ 24,1 milioane de copii din regiune, faţă de 23,5 milioane în 2023.

Mai mult de o treime din finanţarea necesară în 2024 va fi destinată combaterii malnutriţiei în regiune, a menţionat agenţia ONU.

Ţările din Sahel sunt cele mai afectate, iar mai multe zone din Burkina Faso, Mali şi nord-vestul Nigeriei prezintă „niveluri de urgenţă de emaciere (slăbiciune morbidă) infantilă care depăşesc 15%”, mai arată UNICEF.

Într-o perioadă de un an încheiată la sfârşitul lunii octombrie a.c., 1,9 milioane de copii cu vârsta sub cinci ani au fost internaţi pentru tratament pentru emaciere severă în nouă ţări din Sahel, o creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2022.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati