Circulaţia în Pasajul rutier subteran Piaţa Presei Libere va fi restricţionată marţi noaptea

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SRL va executa, de marţi seara până miercuri dimineaţa, lucrări de reabilitare a sistemului de iluminat public din pasajul rutier subteran Piaţa Presei Libere, ca urmare Brigada Rutieră va restricţiona accesul în această perioadă.

Potrivit unui comunicat de presă, lucrările se vor derula de marţi, de la ora 23,00, până miercuri la ora 4,00, perioadă în care circulaţia autovehiculelor spre Arcul de Triumf şi Bulevardele Mărăşti şi Expoziţiei va fi posibilă doar prin tranzitarea supraterană a zonei Piaţa Presei Libere.

În cadrul reviziei tehnice se va verifica funcţionarea a circa 275 de aparate de iluminat public şi se vor remedia eventualele defecţiuni constatate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati