Circulaţia pe Magistrala 4 a metroului a revenit la normal / S-a circulat în sistem pendulă din cauza defectării unui tren

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 4 a fost reluată în condiţii normale începând cu ora 9:00, informează Metrorex.

Știrea inițială: Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară în sistem pendulă, vineri dimineaţă, pe Magistrala 4, între staţiile Basarab 2-Griviţa şi Griviţa-Străuleşti, după ce o garnitură s-a defectat, în apropierea staţiei Gara de Nord, transmite News.ro.

Potrivit Metrorex, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 4 se face în sistem pendulă, între staţiile Basarab 2-Griviţa şi Griviţa-Străuleşti.

”Astăzi, în jurul orei 7.05, un tren de metrou s-a defectat în apropierea staţiei Gara de Nord. Călătorii au fost debarcaţi cu ajutorul personalului de specialitate Metrorex. În cel mai scurt timp trenul defect va fi retras pentru analiză şi remediere, iar circulaţia trenurilor la metrou va reluată în condiţii normale”, au transmis reprezentanţii companiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati