Circulația pe pasajul de la Doamna Ghica va fi deschisă joi, după ora 10.00

Circulația pe Pasajul de la Doamna Ghica va fi deschisă joi, după ora 10.00.

Pasajul Doamna Ghica se va deschide circulației pe 7 septembrie, cu 4 zile înainte de începerea noului an școlar. Pasajul este făcut de Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 2 contribuind cu o parte din bani.

Lucrările sunt finalizate cu o întârziere de peste 3 ani, termenul inițial fiind mai 2020.

Lucrările au început în 2019, în precedentul mandat al Gabrielei Firea, și după mai multe întreruperi din cauza blocajelor financiare ale Primăriei Capitalei, s-au reluat anul trecut, în septembrie 2022, cu montarea tablierului metalic.

Pasajul este prevăzut cu 4 benzi de circulație, pe 2 sensuri, lungimea pasajului este de 216 m, viteza de proiectare de 50 km/h iar rampele de acces au lungimi de câte 96 m / panta longitudinală constantă de 4 %. Astfel, sunt asigurate câte 2 benzi de circulație pe sens de câte 3.5 m și o bandă de încadrare de 1 m, potrivit G4Media.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati