Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci.

„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai”, a precizat Creci.

Acesta susţine că STB va pune în circulaţie 50 de autobuze pentru preluarea călătorilor, pe două lunii navetă, respectiv 641 şi 642, iar dacă acestea nu vor fi suficiente se vor putea suplimenta.

„Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a explicat şeful STB.

Potrivit sursei citate, traseul liniei de autobuze 641 va fi Ghencea- Braşov- Pasaj Lujerului, Virtuţii, Şoseaua Crângaşi, Podul Grant (aici în funcţie de cum vor evolua lucrările), Turda, Mareşal Averescu, Mărăşti şi B-dul Expoziţiei, iar cel al liniei 642, Valea Argeşului, Drumul Taberei – ramura de sud, Braşov, Pasaj Lujerului, Virtuţii, Crângaşi, breteaua de la Pasaj Grant, cu întoarcere fără staţionare pe Şoseaua Crângaşi.

„Dacă lucrările ne vor permite tehnic, vom băga în circulaţie un tramvai cu două capete de la Bulevardul Expoziţiei la Podul Grant, vom face şi acest lucru, dacă nu, vom suplimenta aceste linii navetă. Având în vedere cât de important este traseul liniei 41 în acest moment vom face tot posibilul ca autobuzele să aibă aer condiţionat şi confortul cetăţenilor să nu aibă de suferit”, a concluzionat directorul general al STB, Andrei Creci.

Constructorii celor trei lucrări de infrastructură sunt: Asocierea Max Bogl, Astaldi, Euroconstruct şi Tehnologica pentru zona Ciurel, Astaldi la Drumul Taberei pentru Metrorex şi Compania Drumuri Poduri Pasaje pentru lucrările la Podul Grant.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati