Circulaţia tramvaielor 41 ar putrea fi reluată din nou, de la 1 septembrie, însă pe Podul Grant se va merge pe un singur fir, potrivit unor surse citate de economia.net.
De asemenea, vor continua să circule şi autobuzele care înlocuiesc astăzi cel mai utilizat mijloc de transport în comun de suprafaţă din Bucureşti.
Potrivit sursei citate, circulaţia tramvaielor 41 va fi reluată de la 1 septembrie iar pe Podul Grant se va circula în sistem „paletă”, adică la intrarea şi ieşirea de pe pod vor fi puse macazuri iar un tramvai din direcţia Turda – Crângaşi va aştepta să treacă cel de pe sensul Crângaşi – Turda pentru a traversa podul. Și invers.
Pentru a face faţă numărului mai mare de călători şi pentru că tramvaiele vor circula pe un singur fir pe Podul Grant, Primăria Capitalei vrea să menţină în circulaţie şi autobuzele care înlocuiesc astăzi tramvaiul 41.
Situaţia va continua până la refacerea liniei de tramvai pe sensul Turda – Crângaşi. Luni, 5 august, au fost deschise ofertele la licitaţia pentru traversele ce urmează să fie montate pe Podul Grant.
Circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost suspendată începând din 29 iunie 2019, pentru realizarea unor lucrări la Pasajul Ciurel, staţia de metrou Parc Drumul Taberei şi la Podul Grant. Încă de atunci, termenul asumat pentru reluarea circulaţiei era de 1 septembrie 2019.