Circulaţie feroviară oprită temporar pe relaţia Chiajna – Grădinari, din cauza unui deranjament

Circulaţie feroviară este oprită temporar, duminică, pe relaţia Chiajna – Grădinari, din cauza unui deranjament la linia de contact, care ar fi apărut după ruperea pantografului unui tren privat.

  • Trenurile care circulă pe acea rută vor staţiona, până la remedierea defecţiunii, în gările Chiajna, Bucureştii Noi şi Grădinari, scrie news.ro.
“Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar pe intervalul Chiajna – Grădinari este închis la această oră, din cauza unui deranjament înregistrat la linia de contact. Personalul de specialitate al Regionalei CF Bucureşti este pe teren pentru remedierea deranjamentului, iar în intervalul orar necesar intervenţiilor cu drezina pantograf, pentru înlocuirea firului de contact şi repunerea sub tensiune pe firul II, circulaţia trenurilor este oprită temporar, firul I fiind închis pentru lucrări”, a transmis purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.
Potrivit sursei citate, din primele verificări reiese că deranjamentul a fost cauzat de ruperea pantografului unui tren privat de călători, oprit la această oră în staţia Chiajna. Toate celelalte garnituri vor staţiona temporar până la remediere în gările Chiajna, Bucureştii Noi, respectiv Grădinari.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati