Traficul rutier este îngreunat pe sensul către Constanţa al autostrăzii A 2, sâmbătă dimineaţă, după o tamponare între cinci autoturisme, a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, potrivit agenției de presă Agerpres.
Evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 139, în apropierea localităţii Feteşti din judeţul Ialomiţa, soldându-se doar cu pagube materiale.
„Două dintre autoturismele implicate sunt staţionate pe banda de urgenţă, iar circulaţia în zonă se desfăşoară îngreunat, formându-se coloană în mişcare pe aproximativ 3 kilometri”, se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.