Circulaţie rutieră restricţionată în Pasajul Unirii, pentru turnarea fundaţiilor la noua poartă de gabarit

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, de joi dimineaţă, în Pasajul Unirii, pentru turnarea fundaţiilor la noua poartă de gabarit, scrie agenția de presă News.ro.

”Începând de mâine dimineaţă, 20 aprilie a.c., şi până la sfârşitul acestei săptămâni, circulaţia rutieră prin Pasajul Unirii va fi restricţionată pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers”, a transmis, miercuri, Primăria Sectorului 4.

Sursa citată a precizat că  în zonă se vor efectua lucrări specifice pentru turnarea fundaţiilor noii porţi de gabarit, ce urmează a fi montată la intrarea în tunelul rutier.

”Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte întocmai semnele de circulaţie, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi la faţa locului”, a mai transmis primăria.

În 7 aprilie a început montarea noilor porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri la Pasajul Unirii.

Noul sistem de atenţionare şi limitare a accesului rutier este compus din noi porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălţimii, camere video şi cu panouri informative de tip LED, şi noi porţi de gabarit, corelate cu noua semnalistică de la sol (înfiinţare de noi scuaruri, benzi de circulaţie cu sisteme rezonatoare şi benzi de circulaţie speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj).

Pasajul Unirii a fost redeschis la începutul lui septembrie 2022, după o investiţie de 12 milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati