Florin Cîțu a declarat în cadrul unei conferințe de presă, luni, că vaccinul anti-COVID rămâne gratuit în România. Reacția premierului este o replică la declarația lui Ludovic Orban, care a spus că vaccinarea contra cost va avea loc „într-un viitor oarecare”.
Florin Cîțu a declarat luni că vaccinul anti-COVID rămâne gratuit în România. Cîțu a mai afirmat că nu se va relaxa campania de vaccinare.
„Nu ne relaxăm campania de vaccinare, dar relaxăm din condiții. Vedem că există niște îmbunătățiri, scade rata de pozitivare, dar trebuie să continuăm campania de vaccinare. Vedem ce putem face, cum vă puteți implica pentru a continua”, a transmis Florin Cîțu, potrivit alephnews.ro.
Declarația premierului apare la scurt timp după ce Ludovic Orban a spus că vaccinarea anti-COVID, contra cost, ar putea avea loc „într-un viitor oarecare”.