Cîțu, la împlinirea a 31 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității”: Nu trebuie să ne fie teamă de adevăr și să avem înțelepciunea de a cultiva dialogul

Premierul Florin Cîțu a transmis duminică un mesaj la împlinirea a 31 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității”.

„Au trecut 31 de ani de la una dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre postdecembriste, când cercuri ale puterii de atunci au învrăjbit români contra români. Acțiunile de reprimare a manifestației-maraton din Piața Universității și mineriada din 13-15 iunie 1990 au demonstrat cât de grave pot fi consecințele diversiunilor și manipulărilor: oameni uciși, răniți și democrația pusă în pericol.

Sunt lucruri care rămân în memoria colectivă, răni încă deschise atât timp cât nu știm adevărul și vinovații. Justiția este încă datoare românilor în această privință.

Nu trebuie să ne fie teamă de adevăr și să avem înțelepciunea de a cultiva dialogul și de a nu ne lăsa pradă încercărilor unora de a ne dezbina. Vedem cum pandemia ne-a pus pe toți de aceeași parte a baricadei și doar prin eforturile noastre comune începem să revenim la normalitate. Chiar dacă avem opinii diferite, trebuie să ne urmăm drumul comun, construit pe democrație, coeziune socială și relansare economică post-pandemie”, a spus Cîțu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati