Cîțu, mesaj pentru USR PLUS: De luni voi fi președintele PNL, iar negocierile se vor purta cu mine

Florin Cîțu este optimist cu privire la victoria de la alegerile interne pentru funcția de lider al PNL. Actualul premier este convins că va câștiga alegerile din 25 septembrie și le transmite celor de la USR PLUS, care susțin că nu vor mai face parte dintr-un guvern în care el să fie premier, că va conduce negocierile din coaliție.

„De sâmbătă, dar de luni, voi fi președintele Partidului Național Liberal și vom discuta altfel. Ceea ce trebuie să înțeleagă cei de la USR este: cu mine vor discuta de luni și nu îi roagă nimeni să vină la guvernare”, a precizat Florin Cîțu, la B1TV.

Florin Cîțu: Nu îi roagă nimeni să vină la guvernare

Premierul a ținut să precizeze faptul că își dorește ca această coaliție să meargă mai departe, fiind cea mai bună soluție pe care o vede, dar admite că nimeni nu va ruga USRPLUS să vină la guvernare.

„Am văzut în această perioadă cum imaginea PNL a fost terfelită, cu ajutorul contracandidatului meu care a încercat să se folosească de USR în lupta cu mine: cu moțiune de cenzură etc. Eu vă spun că de luni, lucrurile se schimbă.

Eu vreau să meargă mai departe în această coaliție. Pentru mine este cea mai bună soluție, dar nu ne rugăm de nimeni. PNL nu se roagă de nimeni. Eu sunt garantul reformelor din planul de guvernare și vor merge mai departe așa cum am spus, cu sau fără partenerii noștri. De preferat ar fi cu ei, dar dacă nu, românii nu vor suferi”, a declarat Florin Cîțu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati