Premierul Florin Cîțu a afirmat joi, după întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România, că vor fi modificate restricțiile de circulație pentru ca românii să poată participa la slujbele de Paște.
În același timp, acesta a menționat că a cerut ajutorul preoților pentru a-i convinge pe credincioși să se vaccinare împotriva COVID-19. „Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale”, potrivit unui comunicat al Guvernului.
”Soluția este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație”
„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară.
Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători.
Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară”, afirmă Cîțu.
Potrivit sursei citate, premierul afirmă că „discuția de astăzi mi-a confirmat că există deplină înțelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populației. Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale”.
„În același timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, mai arată sursa citată.