Cîţu recunoaște că măsurile pe care le-a luat nu au fost perfecte din primul moment

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, că recunoaște că unele dintre măsurile luate nu au fost perfecte.

„Măsurile pe care le-am luat în acest an au fost pentru susţinerea întregii economii. În general, când am adoptat o măsură, m-am uitat să fie folosită de toată economia, să nu discriminăm. Dar sunt sectoare în economie care au fost afectate mai mult.

Aici trebuie să recunosc că cele mai bune soluţii, ‘fine tuning-ul’, au venit din discuţiile cu sectorul privat. De fiecare dată am venit cu ceva nou şi atunci aştept, suntem flexibili, dar soluţiile nu trebuie să vină numai de la noi. În discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii diferitelor sectoare, noi am venit cu cadrul general.

Toate programele le facem împreună (cu mediul de afaceri – n. red.). Să ştiţi că şi Kurtzarbeit – munca flexibilă – a fost făcut după discuţii de câteva luni de zile cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Suntem într-o perioadă dificilă, nimeni nu a mai trecut prin aşa ceva, nimeni nu are o soluţie sau nimeni nu ştie exact ce să facă şi, de aceea, trebuie dialog.

Sunt primul care recunosc că măsurile pe care le-am luat nu au fost perfecte din primul moment, dar acest Guvern a venit imediat cu îmbunătăţiri cum a văzut că ceva nu funcţionează. Aceeaşi flexibilitate o vom arăta şi în perioada următoare”, a afirmat Cîţu, scrie spotmedia.ro.

În România investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB

Oficialul a amintit că, la ora actuală, România este singura ţară din Uniunea Europeană (UE) în care investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB, în prima jumătate a anului.
”România este într-o perioadă în care urmează alegeri şi veţi vedea o groază de fake news-uri despre ceea ce a făcut acest Guvern. Astăzi, România este singura ţară din Uniunea Europeană în care investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB, în prima jumătate a anului. Am reuşit acest lucru chiar dacă a fost greu şi România nu este cea mai bogată ţară din Europa.

Am reuşit asta pentru că suntem flexibili şi, atunci când o măsură pe care am luat-o am văzut că nu funcţionează perfect, am îmbunătăţit-o. Aşa vom face şi în perioada următoare. Au fost discuţii şi ieri (marţi, 20 octombrie – n. red.) cu sectorul HoReCa să mergem într-o direcţie să vedem cum putem să reducem din efectul acestei pandemii.

Urmează aceste măsuri cu granturile şi sunt discuţii cu Comisia Europeană de suplimentare a acestor fonduri, aşa cum am făcut la IMM Invest”, a precizat ministrul Finanţelor Publice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati