Ciucă: Nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022-2023

În momentul de faţă nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022 – 2023, a declarat, joi, Nicolae Ciucă. Potrivit premierului, până în prezent au fost depozitate peste 1,6 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Ciucă a fost întrebat la o conferință de presă despre decizia Comisiei Europene privind reducerea cu 15% a consumului de gaze.

„Măsura este una de precauţie, o măsură prin care, aşa cum am demonstrat până în momentul de faţă, menţinem solidaritătatea la nivelul Uniunii Europene, iar România a fost parte la toate deciziile care au menţinut şi consolidat solidaritatea în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat premierul, potrivit Digi24.

România  are peste 1,6 de miliarde de metri cubi de gaz în depozite

„Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este că ieri am depăşit 1.600.000.000 de metri cubi în depozitare. Ca atare, evoluţia depozitării zilnice este una foarte consistentă şi încurajatoare, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, atunci când am fost la Corbu şi am participat la inaugurarea exploatării din offshore, am precizat că (…) sunt patru etape: era o etapă până la 1 august, cea de a doua etapă – până la 1 septembrie, 1 octombrie şi 1 noiembrie, astfel să ajungem la 1 noiembrie la 80% din capacitate. Noi ar fi trebuit ca până la 1 august să ajungem la 46%, 57% la 1 septembrie, 66%, dacă nu mă înşel, la 1 octombrie şi 80% la 1 noiembrie. S-ar putea să fi greşit penultima cifră. Progresia şi aşa cum arată cifrele astăzi – suntem peste procentele asumate şi chiar la sfârşitul săptămânii trecute aveam 200 de milioane de metri cubi peste ceea ce aveam în depozite în perioada similară a anului trecut. Ca atare, (…) am avut un grup de lucru cu toate instituţiile din domeniul exploatării şi depozitării gazelor şi în momentul de faţă nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022-2023”, a explicat premierul.

Potrivit premierului, decizia privind reducerea consumului de gaze va fi luată „în funcţie de cantităţile de gaz care vor exista în depozitare înainte de începerea reală a iernii”.

„Pe moment, preocuparea noastră este să facem în aşa fel încât să ne asigurăm resursele necesare şi de gaz şi de cărbune pentru a putea să avem energie la iarnă. Nu este deloc lipsit de relevanţă ca exploatările de lignit să poată să extragă şi să depoziteze cât mai mult, să nu ne mai întâlnim cu situaţia pe care am avut-o anul trecut, când în depozite aveam o cantitate care ne asigura funcţionarea centralelor pe cărbune de la Oltenia de la 3 la 5 zile maxim”, a adăugat Ciucă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati