Ciucu: Am depus un proiect de finanțare pentru 150 de stații de încărcare

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunță că a depus luni un proiect de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru 150 de stații de încărcare.

„Acestea vor avea o putere de 7.4 kw și vor fi amplasate în 71 de locații, în cartiere, între blocuri, aproape de casele dvs. 

Fiecare stație este prevăzută cu câte două puncte de reîncărcare și panouri solare. 

Valoarea totală a investiției este de  10.411.689.05 lei, din care 8.996.163,79 lei sunt bani nerambursabili. 

De asemenea, în martie am depus un alt proiect la AFM, primul din #București, pentru 40 de astfel de stații, în valoare de 8.301.957,8 lei. În prezent, se află în analiză.

Stațiile vor fi amplasate în 28 de locații, iar fiecare va avea câte două puncte de reîncărcare ce vor fi alimentate din rețeaua publică de distribuție. În total vom avea stații in 101 de locații (cu cele existente acum). 

Unul va permite încărcarea autovehiculelor în curent continuu, la o putere de 50 kW, și al doilea la curent alternativ, la o putere de 22 kW.

Suntem pregătiți să accesăm orice linie de finanțare dedicată primăriilor care va fi deschisă. Suntem pregătiți să facem investiții pentru pentru a schimba #Sectorul6 .

Update:

Sunt 3760 de masini electrice si hibride inregistrate in Sectorul 6″, a scris Ciucu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati