Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a lansat un apel public către USR, acela de a colabora, pe plan local, mai îndeaproape cu PNL. El argumentează că, în judeţe şi localităţi, cei de la USR sunt ”extrem de agresivi”.
”De foarte multe ori, pe plan local se sare calul. Adică şi colegii din USR sunt extrem, extrem de agresivi, dincolo de rezonabilitate. Şi apelul meu către USR şi e un apel sincer şi îl adresez respectuos, nu altfel, cu respect faţă de USR, să încerce în această perioadă să creeze punţi cu PNL, să creeze punţi cu PNL şi să nu mai atace, inclusiv la nivel local, din te miri ce”, a afirmat Ciprian Ciucu, miercuri seară, la Digi 24.
Ciucu este de părere că, dacă nu ar fi fost Ilie Bolojan ales preşedinte al PNL, partidul ar fi avut un scor electoral mai mic decât al USR, în condiţiile în care cele două formaţiuni au ca ţintă acelaşi electorat.
Sursa: News.ro


