Ciucu: Greva de la STB, care a început ca fiind politică, va trece de la PSD la AUR, am semnale în acest sens

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, a declarat, luni, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că are semnale că această grevă de la STB, care a început ca fiind una politică, va trece de la PSD la AUR iar acest lucru îl îngrijorează, potrivit agenției de presă news.ro.

El a menţionat că de aceea PSD şi-a dat seama că e iraţional să susţină această grevă, dar ”alte forţe, obscure şi conspiraţioniste, la modul real, vor încerca să o confişte”. Ciucă a transmis şi un mesaj către angajaţii STB, cerându-le ”să fie raţionali, să se întoarcă la lucru şi să nu se lase manipulaţi şi inflamaţi”, pentru că aceste probleme ale STB vor fi rezolvate doar dacă vor fi bani.

Ciprian Ciucu a afirmat că, la început, cel puţin tacit, PSD a încurajt această grevă dar în ultimele zile a devenit mai raţional, şi nu o mai sprijină, asta se vede şi în demisia din PSD a liderului sindical”.

”Ceea ce mă îngrijorează, însă, este că această grevă, care a început ca fiind politică, va trece de la PSD la AUR, adică va fi în continuare o grevă  politică. Am în continuare semnale în acest sens şi acest lucru mă îngrijorează”, a mai spus Ciucă, precizând  această grevă este ”extrem de gravă în contextul pandemiei”, pentru că, din punctul său de vedere, ”aceste fapte pot fi încadrate la zădărnicirea combaterii bolilor”.

”Uitaţi-vă doar la aglomeraţia de la metrou, din această perioadă. Pandemia nu a trecut, este cât se poate de reală (..) iar aceşti oameni iresponsabili efectiv alimentează şi pandemia alimentând greva.

 

Întrebat dacă AUR va dori să confişte greva în următoarele zile şi să se ajungă la o degenerare a lucrurilor, preşedintele PNL Bucureşti a răspuns:  ”Asta este ceea ce vă zic, acestea sunt semnalele pe care le am, de aceea PSD şi-a dat seama că e iraţional să susţină această grevă, dar alte forţe, obscure şi conspiraţioniste, la modul real, vor încerca să confişte această grevă”.

Ciprian Ciucă a transmis un mesaj către angajaţii STB: ”Îi rog pe şoferi să fie raţionali, să se întoarcă la lucru şi să nu se lase manipulaţi şi inflamaţi, pentru că aceste probleme ale STB vor fi rezolvate doar dacă vor fi bani, iar bani vor fi doar dacă nu se va mai fura şi căpuşa STB-ul aşa cum este căpuşat şi furat de aceiaşi oameni, de 30 de ani. Atunci condiţiile lor de muncă vor fi mai bune şi îşi vor permite investiţii, şi pentru binele angajaţilor nu doar pentru anumite buzunare”.

Ciucu a mai afirmat că ”este extrem de important ca bucureştenii să nu susţină această grevă şi să susţină echipa de management a STB care, este prima oară în 30 de ani (..) a reuşit să raţionalizeze şi să descentralizeze anumite cheltuieli”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati