CJ Ilfov, parteneriat cu mediul științific

Peste o sută de oameni de știință din Europa, experți și reprezentanți ai autorităților locale au pus bazele unui parteneriat pentru fundamentarea științifică a politicilor publice, a transmis printr-un comunicat de presă CJ Ilfov.

  • Evenimentul a avut loc la Biblioteca Națională a României și a fost organizat de Consiliul Județean Ilfov, în colaborare cu Joint Research Centre (Centrul de Cercetare al Comisiei Europene).

În cadrul conferinței Science meets Regions a fost prezentat și un studiu privind potențialul de dezvoltare al orașului Măgurele și transformarea sa într-un smart city, având la bază politici publice fundamentate pe rezultatele cercetării științifice.

președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian PetracheMarian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov:  „Trebuie să admitem că lipsa de performanță a instituțiilor publice a dus la neîncrederea cetățenilor în administrație și în instituții în general, iar primul lucru pe care trebuie să-l recâștigăm este această încredere – fie că vorbim de primării, de ministere, de guvern, de școli sau de spitale. Iar încrederea nu se poate câștiga decât prin performanță. Administrația performantă va fi de fapt un TRINOM – administrația, experții/mediul academic și cetățeanul. Să începem de acum și de aici. Din Ilfov. Așa că vă lansez provocare: haideți să folosim cercetarea și dezbaterile cu cetățenii. Să facem dezvoltare bazată pe dovezi științifice. „

În cadrul conferinței Science meets Regions a fost prezentat și un studiu privind potențialul de dezvoltare al orașului Măgurele și transformarea sa într-un smart city, având la bază politici publice fundamentate pe rezultatele cercetării științifice.

Luca Ciubotaru, expert al Institutului de Politici Publice: „Măgurele este un pol de cercetare, este în proximitatea Bucureștiului, are un grad redus de șomaj, are forță de muncă disponibilă, economie în creștere- există premisele unei creșteri durabile. Procesul de transformare într-un oraș smart trebuie să fie continuu.”

Orașul Măgurele nu a fost ales întâmplător pentru proiectul pilot de transformare în smart city. În județul Ilfov, la Măgurele, este centrul european de cercetare științifică Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI – NP), unde este amplasat cel mai puternic laser din lume. Orașul Măgurele găzduieste și cea mai importantă platformă de cercetare din România. Nu mai puțin de nouă institute naționale au sediul acolo. Consiliul Județean Ilfov are în plan și crearea unui parc științific, Mpgurele Science Park, pentru care estimăm că vom începe contrucția în toamna anului viitor.

Nicolae-Victor Zamfir, directorul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI – NP): . Acest transfer de cunostinte, de la cercetarea științifică, la societate trebuie să răspundă dorințelor și asteptărilor oamenilor. Din partea noastră, a cercetării, suntem gata și suntem conștienți că trebuie să contribuim cu rezultate folositoare societății. Suntem gata sa ne unim cu industria”

Comisia Europeană, prin Joint Research Centre (JRC) a lansat la Bruxelles proiectul pilot Science Meets Parliaments/ Science Meets Regions. Joint Research Centre (JRC) este serviciul științific și de cercetare intern al Comisiei Europene. 

Giancarlo Caratti, Joint Research Centre: „Ne propunem să îmbunătățim aportul științific la politicile publice. Sunt multe știri false, avem nevoie de cercetări care să fundamenteze politicile publice, ceea ce nu se întamplă. Politicienii responsabili trebuie să se preocupe și de instruire, atunci când vine vorba de politici publice. Am un sfat: încercați să implicați și sectorul privat. „

Reprezentanții JRC au mai subliniat că fundamentarea deciziilor publice pe baza cercetărilor științifice nu se poate face decât în urma unui efort integrat, din partea tuturor actorilor politici și sociali.

La finalul conferinței, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a anunțat că transparentizarea județului va începe chiar cu instituția pe care o conduce. Banca Mondială va finaliza lunile următoare Strategia de Dezvoltare a Ilfovului, până în 2030 și va propune o serie de proiecte în acest sens.

Prioritizarea proiectelor va fi făcută după dezbateri cu cetățenii, mediul academic și cu mediul de afaceri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati