CJ Ilfov: Pe drumurile județene se circulă fără probleme. A fost împrăștiat material antiderapant

Drumurile județene din Ilfov au carosabilul negru și se circulă fără probleme, după ce în cursul nopții de joi spre vineri echipele celor trei baze constituite la nivelul județului au împrăștiat material antiderapant, a anunțat CJ Ilfov.

Drumurile județene din Ilfov sunt practicabile și se circulă în condiții normale, după aproape 12 ore de intervenții fără întrerupere desfășurate pe parcursul nopții, anunță autoritățile județene.

Potrivit informării oficiale, echipele celor trei baze operative constituite la nivelul județului Ilfov au acționat pe timpul nopții prin împrăștierea de material antiderapant, pentru menținerea siguranței traficului rutier. La această oră, toate drumurile județene au carosabilul „negru”, fără depuneri de zăpadă sau polei.

Autoritățile precizează că monitorizează în continuare evoluția condițiilor meteorologice și sunt pregătite să intervină prompt în zonele în care vor fi semnalate precipitații sau risc de polei. În paralel, la nivelul localităților din județ, echipele primăriilor acționează pe străzile secundare pentru a le menține practicabile.

Având în vedere caracterul dinamic al prognozelor emise de Administrația Națională de Meteorologie, echipele de intervenție rămân mobilizate pe teren.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Locație video: DJ301, Cernica, județul Ilfov

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati