CJ Ilfov: Proiecte de peste 26 de milioane de euro implementate prin PNRR. Ștefan Rădulescu, prezent la dezbaterea „Upgrade România”

Vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, a participat la evenimentul „Upgrade România – Viața după PNRR: Cum evităm prăbușirea investițiilor în 2027?”, organizat de DC Media Group și dedicat viitorului investițiilor publice după încheierea actualului ciclu de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În cadrul dezbaterii, reprezentantul CJ Ilfov a evidențiat rezultatele obținute de administrația județeană prin accesarea fondurilor europene, precizând că instituția a implementat proiecte în valoare totală de peste 26 de milioane de euro.

Potrivit acestuia, investițiile au vizat domenii esențiale pentru comunitate, precum modernizarea și dotarea spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean, digitalizarea serviciilor medicale, dezvoltarea infrastructurii educaționale și consolidarea serviciilor de asistență socială.

Ștefan Rădulescu a oferit și exemplul colaborării dintre CJ Ilfov și administrațiile locale din județ, amintind că, după lansarea finanțărilor PNRR destinate școlilor, la sediul instituției a fost organizată o întâlnire de lucru cu primarii. În urma acestui demers, 39 dintre cele 40 de localități ilfovene au obținut finanțări pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente educaționale.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea județului Ilfov, pentru că reușim să implementăm proiecte mari, pentru care altfel ar fi dificil să identificăm surse de finanțare”, a declarat vicepreședintele CJ Ilfov.

Pe agenda evenimentului s-au aflat teme precum viitorul investițiilor în România după termenul-limită al PNRR din august 2026, tranziția către finanțarea privată și fondurile de coeziune, precum și provocările legate de disciplina bugetară și predictibilitatea mediului economic pe termen lung.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati