CJ Ilfov: Se lucrează pe șantierul noului giratoriu din Măgurele ( VIDEO)

Președintele Consiliului Județean Hubert Thuma a anunțat, într-o postare pe Facebook, că au început lucrările în noul sens giratoriu din Măgurele.

Thuma a afirmat că lucrările au debutat cu așezarea primelor dale de beton care vor contura intersecția. Președintele CJ Ilfov a subliniat că rolul acestui giratoriu este în primul rând siguranța participanților la trafic.

„Deja prinde contur noul sens giratoriu din centrul orașului Măgurele. Echipele sunt în teren și așează primele dale din beton care vor contura intersecția. Care este rolul acestui giratoriu? În primul rând, siguranța. Am analizat datele din teren și este limpede că au loc multe incidente în această intersecție. Apoi, fluidizarea traficului. Este traseul paralel cu DNCB, în consecință, traficul este intens. Acest nou giratoriu vine după încă 2 astfel de obiective de infrastructură construite de la zero – Giratoriul din Cernica, Giratoriul din Bălăceanca”, a precizat Hubert Thuma.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati