Clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, iluminate în roşu de Ziua Europeană 112

Instituţii publice şi companii private continuă şi în acest an tradiţia de iluminare în roşu a unor clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112 şi aniversării a 20 de ani de la operaţionalizarea 112 în România.

Peste 90 de clădiri ale autorităţilor publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al STS, instituţii de cultură şi obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate pe 11 februarie 2024, începând cu ora 18:00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112.

STS şi partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate şi responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgenţă – asigură că resursele de intervenţie sunt direcţionate în cel mai scurt timp posibil către o urgenţă reală.

Le mulţumim partenerilor noştri din Bucureşti şi din ţară, pentru sprijinul acordat:

– Bucureşti:
– Administraţia Prezidenţială
– Guvernul României
– Parlamentul României
– Ministerul Afacerilor Interne
– Ministerul Apărării Naţionale
– Primăria Municipiului Bucureşti
– Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART
– Teatrul Odeon Bucureşti
– Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
– Biblioteca Naţională a României
– Opera Naţională Bucureşti
– Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
– Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti
– Palatul CEC Bucureşti
– Magazinul Cocor din Bucureşti
– Hotel Sheraton Bucureşti
– Sky Tower Bucureşti
– Clădirile Globalworth Tower, Square şi Campus Bucureşti
– Ana Tower Bucureşti
– Hotel Marriott Bucureşti

– Judeţul Alba:
– Cetatea „Alba Carolina” din Alba Iulia
– Monumentul Unirii din Alba Iulia
– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia – Secţia Boli infecţioase
– Clădirea Rectoratului Universităţii „1 Decembrie 1918” – Palatul Apor

– Judeţul Argeş:
– Primăria Municipiului Piteşti
– Primăria Municipiului Curtea de Argeş
– Muzeul municipal Câmpulung

– Judeţul Botoşani:
– Palatul Administrativ, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi a Instituţiei Prefectului
– Primăria Municipiului Botoşani

– Judeţul Braşov:
– Primăria Municipiului Braşov
– Literele luminoase de pe Muntele Tâmpa, cu inscripţia „BRAŞOV”

– Judeţul Buzău:
– Consiliul Judeţean Buzău
– Prefectura Buzău

– Judeţul Cluj:
– Consiliul Judeţean Cluj
– Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş” Cluj-Napoca
– Podul „N” din Cluj-Napoca
– Primăria Municipiului Dej
– Primăria Comunei Floreşti
– BT Arena
– Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”
– Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

– Judeţul Dâmboviţa:
– Primăria Municipiului Târgovişte

– Judeţul Galaţi:
– Consiliul Judeţean Galaţi

– Judeţul Gorj:
– Primăria Municipiului Târgu-Jiu
– Clădirea Instituţiei Prefectului Judeţul Gorj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj
– Pe Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu se va difuza un material despre Serviciul de urgenţă 112

– Judeţul Harghita:
– Primăria Municipiului Miercurea Ciuc
– Casa de Cultură a Sindicatelor Miercurea Ciuc
– Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc
– Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc

– Judeţul Hunedoara:
– Cetatea Deva

– Judeţul Iaşi:
– Primăria Municipiului Iaşi
– Academia Română, Filiala Iaşi
– Ateneul Naţional din Iaşi
– Ateneul Naţional din Iaşi – Sala Unirea
– Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi
– Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iaşi
– Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi
– Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi
– Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
– Hotel Unirea Iaşi
– Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
– Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Iaşi

– Judeţul Maramureş:
– Primăria Municipiului Baia Mare
– Podul pietonal Kaufland

– Judeţul Mehedinţi:
– Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin

– Judeţul Mureş
– Primăria Municipiului Târgu Mureş
– Combinatul Azomureş (unde este operaţionalizat un punct de lucru SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş)

– Judeţul Neamţ:
– Primăria Municipiului Piatra Neamţ
– Palatul Administrativ – Consiliul Judeţean Neamţ şi Instituţia Prefectului Neamţ
– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ
– Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ

– Judeţul Olt:
– Primăria Municipiului Slatina

– Judeţul Satu Mare:
– Palatul Administrativ din Satu Mare

– Judeţul Sălaj:
– Consiliul Judeţean Sălaj

– Judeţul Sibiu:
– Primăria Municipiului Sibiu
– Consiliul Judeţean Sibiu
– Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Sibiu

– Judeţul Suceava:
– Primăria Municipiului Suceava
– Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

– Judeţul Teleorman:
– Primăria Roşiorii de Vede
– Primăria Oraşului Videle
– Monumentul Eroilor din Videle
– Centrul Multifuncţional pentru Tineri Alexandria, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria

– Judeţul Timiş:
– Palatul Administrativ din Timişoara

– Judeţul Tulcea:
– Lucrarea monumentală de mozaic din Piaţa Civică Tulcea
– Monumentul Independenţei Tulcea

– Judeţul Vâlcea:
– Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
– Pe panourile din Municipiul Râmnicu Vâlcea se va difuza un material despre Serviciul de urgenţă 112, cu sprijinul Primăriei Municipiului şi al firmei Nurvil.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati