Claudiu Creţu, numit director general al ELCEN

Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) l-a numit pe Claudiu Creţu în funcţia de director general al companiei, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Claudiu Creţu a deţinut din iulie 2021 până în prezent funcţia de director general al C.M. Termoenergetica Bucureşti – operatorul sistemului de transport şi distribuţie a agentului termic din Bucureşti şi revine la conducerea ELCEN, după ce în perioada iulie 2017-iunie 2021 a exercitat funcţia de administrator special al acestei societăţi.

„Provocarea continuă. Revin la ELCEN din postura celui care cunoaşte sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar: de la producerea energiei electrice şi termice în cogenerare la transportul şi distribuţia energiei termice până la consumatorul final. După aproximativ 9 ani de experienţă în top managementul celor două companii ce formează sistemul de încălzire centralizată din Bucureşti, vin cu aceeaşi viziune orientată către schimbare pozitivă. În iulie 2017, am preluat o mare răspundere, aceea de a redresa ELCEN, aflată în insolvenţă. Cu perseverenţă, într-un context foarte dificil în care a fost nevoie de decizii şi demersuri complexe pe lângă instituţiile decidente relevante, s-a accelerat ritmul funcţionării companiei, ceea ce a crescut semnificativ şansele de redresare a acesteia şi de ieşire din insolvenţă. Azi, ELCEN nu mai este în insolvenţă. În iulie 2021, am preluat Termoenergetica în cel mai crunt moment posibil, cu o reţea de termoficare găurită de lipsa investiţiilor în ultimii 20 de ani şi cu pierderi uriaşe. În prezent, cifrele arată că pierderile s-au diminuat; sunt în plină desfăşurare lucrări de reabilitare a conductelor în multiple zone din Bucureşti. Situaţia se va îmbunătăţi treptat. Revin la ELCEN pentru a continua şi urgenta paşii pe care i-am început în 2021: investiţii în modernizarea CET-urilor şi implementarea unor grupuri noi în cogenerare de înaltă eficienţă în linie cu directivele europene”, a declarat Claudiu Creţu.

El a subliniat că, în opinia sa, o abordare unitară, integrată a sistemului reprezintă soluţia pentru a depăşi problemele cu care se confruntă încălzirea centralizată în Bucureşti şi va permite o coordonare mai bună şi o funcţionare mai eficientă a acestuia „ca întreg”.

„Sistemul de încălzire centralizată din Bucureşti, esenţial pentru acest oraş aglomerat şi dens, are nevoie de acţiuni urgente şi sincronizate, de un management strategic eficient, de colaborare între toate părţile implicate şi de viziune de ansamblu. Am încredere în echipa de specialişti de la ELCEN, sunt adevăraţi profesionişti. Împreună putem face schimbări importante”, a spus Claudiu Creţu.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi-a exprimat convingerea că împreună cu noul director se vor rezolva o parte dintre problemele termoficării din Capitală şi vor putea fi gândite proiecte pe termen lung.

„Claudiu Creţu este un profesionist, cu rezultate dovedite în ani de zile. Salut revenirea lui în echipa ELCEN. Sunt convins că împreună putem rezolva o parte dintre problemele termoficării din Bucureşti şi putem să gândim proiecte pe termen lung. Doar printr-o muncă de echipă Bucureştiul se va face bine”, a afirmat Burduja, conform unui comunicat al ministerului.

La conducerea societăţii Termoenergetica, în locul lui Claudiu Creţu a fost numit director general interimar pe 5 luni Adrian Teodorescu, director juridic al companiei.

ELCEN este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din Bucureşti (90%). Societatea asigură şi 5,3% din energia electrică produsă la nivel naţional.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati