Clienți casnici întâmpină bariere în procesul de racordare la rețelele de distribuție a energiei

0
321
Pixabay

Consiliul Concurenţei a identificat unele bariere în procesul de racordare a clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice, în cadrul unui studiu, una dintre acestea referindu-se la dificultăţile întâmpinate de utilizatorii finali în a înţelege pe deplin activitatea de racordare, care este una complexă, ce implică parcurgerea multor proceduri tehnice.

Conform unui comunicat de presă, autoritatea de concurenţă a finalizat studiul privind racordarea clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice, după ce a primit şi analizat punctul de vedere al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Astfel, Consiliul Concurenţei apreciază că elaborarea unui cod de bune practici în activitatea de racordare a utilizatorilor poate conduce la reducerea unor termene din cadrul procesului de racordare.

Potrivit studiului, în perioada 2018 – 2022, numărul racordărilor clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei a crescut, operatorii alocând fonduri mai importante atât pentru branşarea noilor consumatori, cât şi pentru extinderea reţelelor electrice de interes public.

„Această intensificare a activităţii a avut loc în urma implementării prevederilor prin care costurile racordării au fost suportate de operatorii sistemelor de distribuţie. Cu toate acestea, au existat şi disfuncţionalităţi în procesul de racordare generate, în principal, de modificările frecvente ale legislaţiei, care au obligat operatorii de distribuţie să îşi reorganizeze, repetat, activitatea. În plus, durata medie anuală a procesului de racordare a crescut cu circa 30%”, precizează reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Conform sursei citate, în cadrul studiului, autoritatea de concurenţă a identificat şi unele bariere în procesul de racordare. Una dintre acestea se referă la dificultăţile întâmpinate de utilizatorii finali în a înţelege pe deplin activitatea de racordare, care este una complexă, ce implică parcurgerea multor proceduri tehnice.

În plus, dacă în perioada dintre primul semestru din 2020 şi până în semestrul al doilea din 2021, legislaţia prevedea suportarea de către operatorii sistemelor de distribuţie a costurilor racordării, reglementările actuale prevăd că solicitantul (consumator casnic) este obligat să suporte contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare şi execuţie a branşamentului, fiind despăgubit de operator doar în limita valorii medii a unui branşament, valoare stabilită de ANRE.

„În concluzie, este nevoie să se asigure un cadru legal clar şi predictibil, în care să fie consultaţi actorii vizaţi de potenţialele schimbări. De asemenea, Consiliul Concurenţei apreciază că elaborarea unui cod de bune practici în activitatea de racordare a utilizatorilor poate conduce la reducerea unor termene din cadrul procesului de racordare”, se menţionează în document.

Studiul privind activitatea de racordare a clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice poate fi consultat pe site-ul instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.