Primul şi cel mai amplu eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, Climate Change Summit, începe joi la Bucureşti, şi va reuni oficiali guvernamentali, ai administraţiei locale şi ai societăţii civile din România, potrivit Agerpres.
Climate Change Summit 2023 este organizat de Social Innovation Solutions în perioada 19 – 20 octombrie şi va cuprinde o serie paneluri de specialitate la care şi-au anunţat prezenţa, printre alţii: Sebastian Burduja – ministrul Energiei, Florin Spătaru şi Mihaela Frăsineanu – consilieri de stat în Cancelaria primului ministru al României, Ionuţ Banciu – secretar de stat la Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Florin Stoican – preşedintele Asociaţiei Kogayon şi directorul Geoparcului aspirant UNESCO „Oltenia de sub munte” şi Alex Găvan – ecologist şi alpinist de înaltă altitudine, co-fondator al platformei civice „Centura Verde”.
Pe parcursul celor două zile se vor prezenta soluţii antreprenoriale, modele de lucru şi proiecte sustenabile din toate colţurile lumii, dar vor avea loc şi evenimente cu ţintă pe situaţia actuală a României în ceea ce priveşte schimbările climatice şi ce se poate face mai bine la nivel local pentru a avea un impact global.