Clinica unde se eliberau ilegal avize medicale pentru permise s-a redeschis şi funcţioneaza la fel ca înainte. Un material realizat de echipa Observator cu camera ascunsă arată că actele se dau tot pe bandă rulantă şi tot fără nicio verificare. Potrivit documentelor, capii reţelei sunt aceiaşi, doar numele firmei a fost schimbat. În ancheta deschisă în urmă cu şapte luni de procurori a fost chemată pentru explicaţii şi Carmen Dan, fost ministru de Interne, potrivit observatornews.ro.
Administratorii clinicii din Sectorul 4 au scăpat de arestul preventiv şi şi-au reluat afacerile. Ei sunt acuzaţi că au eliberat deja peste 300.000 de fișe medicale false pentru permise auto. În urmă cu mai bine de un an, Observator a arătat, într-un material filmat cu o cameră ascunsă cât de ușor se eliberează avizul psihologic pentru școala de șoferi. Astăzi, aceeași echipă s-a întors la clinică.
Metoda de lucru a rămas acceaşi
Avizele sunt eliberate în timp record. Cele două înregistrări, cea de astăzi și cea din 2023, abia se diferențiază. În ambele cazuri, mai mult timp am petrecut în sălile de așteptare decât în fața medicilor. Avizul că suntem apţi să urcăm la volan se obţine în câteva minute.
Ancheta Observator a devenit probă în investigația procurorilor. Potrivit anchetatorilor prețul unei fișe medicale era de 150 de lei, iar în fiecare zi erau realizate peste 100. Unii primeau actele fără să fie văzuți de medici. Printre cei care ar fi primit fişa pentru reînnoirea permisului ar fi Carmen Dan, fost ministru de Interne, care de altfel a şi dat explicatii în faţa anechetatorilor.
Clinica este în acelaşi loc, dar numele firmei este diferit
Vechea societate comercială funcționa din 2011. Cea nouă a fost deschisă, în luna aprilie a acestui an. Din documente se înțelege însă clar că vorbim de aceeași clinică. Ambele firme au sediul social în același spațiu din Giurgiu. Iar cei doi asociați sunt aceiaşi, soţ şi soţie. Angajații şi-au învăţat lecţia. Nimeni nu vorbește despre vechea firmă.
Și nu este singurul lucru pe care șefii clinicii l-au învățat. Dacă cei ce solicită evaluarea nu vin însoțiți de persoane de încredere, cu care firma lucrează în mod frecvent, precum anumiți instructori auto, personalul devine sceptic. Iar dacă înainte coada se întindea pe întreaga stradă, complet la vedere, acum totul e mult mai discret.
Membrii reţelei au reusit să obțină, potrivit anchetatorilor, cel puţin 1 milion de euro pe an.