Clotilde Armand a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire al şcolii „I. H. Rădulescu”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă că a semnat contractul pentru construirea unui corp nou corp de clădire pentru elevii de la Şcoala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, care va fi situat pe un teren din Bd. Ion Mihalache nr. 28.

„Astăzi prinde contur un proiect la care ţin foarte mult şi la care am lucrat împreună cu colegii din Primărie timp de mai multe luni: construirea unui nou corp de clădire şi a unei săli de sport pentru elevii de la Şcoala Gimnazială ‘Ion Heliade Rădulescu’. Pentru că în prezent această şcoală nu dispune de suficiente spaţii de învăţământ, de cabinet medical propriu, de niciun laborator funcţional sau de bibliotecă, am decis extinderea acesteia pe un teren ce aparţinea Administraţiei Domeniului Public Sector 1 (din Bd. Ion Mihalache nr. 28)”, scrie Armand, pe Facebook.

Noul corp de clădire va avea subsol, demisol, mezanin, parter şi două etaje, cu o suprafaţă totală construită de 5.462 mp.

De asemenea, va avea 27 de săli de clasă şi laboratoare, unde vor putea învăţa simultan 650 de elevi, cancelarie, sală de sport, spaţii tehnice, grupuri sanitare.

Potrivit edilului de sector, staţionarea autovehiculelor se va realiza în parcarea publică din dreptul Parcului Kiseleff şi tot în cadrul parcării se va proiecta o zonă de „drop-off” pentru elevi.

„Spaţiile libere vizibile din circulaţiile publice precum şi din grădina publică vor fi tratate ca grădini de faţadă şi va fi asigurată o suprafaţă de 30% spaţiu verde plantat. Terasele acoperişurilor construcţiilor vor fi, de asemenea, plantate”, adaugă Clotilde Armand.

Ea adaugă că, atunci când a preluat mandatul, copiii din sector învăţau în două sau chiar trei schimburi.

„Am eliminat învăţatul în trei schimburi şi am gândit mai multe proiecte pentru creşterea infrastructurii şcolare. Asta în timp de fosta conducere a Administraţiei Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice este la DNA şi dă explicaţii pentru tunurile financiare -achiziţii supraevaluate de tablete, nebulizatoare şi termoscanere- pe care le-a girat în timpul fostei administraţii locale. Este timpul ca, în Sectorul 1, să gândim la nivel macro şi să implementăm astfel de investiţii de anvergură”, mai scrie primarul Sectorului 1.

În luna octombrie, Primăria Sectorului 1 anunţa pe SICAP licitaţie pentru proiectarea şi construirea unui corp de clădire destinat desfăşurării activităţilor didactice de către Şcoala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu.

Valoarea totală estimată era de 19.116.450 lei, iar durata proiectării şi execuţiei lucrărilor era anunţată la maxim 21 luni. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară vreprezenta 85%, iar experienţa coordonatorului de proiect şi a arhitectului – 15%.

Pe 5 mai, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat hotărârea privind construirea unui corp de clădire pentru elevii şcolii „I. H. Rădulescu”, cu o investiţie estimată la aproape 27 de milioane de lei, fără TVA. În documentaţia ataşată proiectului se preciza că Şcoala „Ion Heliade Rădulescu” nu dispune de suficiente spaţii de învăţământ.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati