Clotilde Armand anunță construirea unui pasaj suprateran care va lega Șoseaua Nordului cu strada Elena Văcărescu

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand anunță construirea unui pasaj suprateran care va lega Șoseaua Nordului cu strada Elena Văcărescu. Ea spune că Cele două artere sunt într-o zonă aflată în plină dezvoltare, s-au construit multe birouri şi locuinţe, astfel încât presiunea generată de tranzitarea acestora este din ce în ce mai mare.

„Acest lucru conduce la un risc major de producere a accidentelor rutiere. La ore de vârf, traficul este un adevărat coșmar. Soluția noastră este de a lega cele două artere cu un pasaj, pentru ca crește mobilitatea urbană și a fluidiza traficul. 

Acest pasaj suprateran va face parte din inelul median de circulaţie în zona de nord a Capitalei şi presupune amenajarea carosabilului de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi.

Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Local Sector 1 a aprobat în ședința din data de 26 iulie 2023 o hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului București să-i transmită în administrare Şoseaua Nordului şi Strada Elena Văcărescu pentru construirea unui pasaj suprateran care să lege cele două artere. În prezent atât Șoseaua Nordului, cât și strada Elena Văcărescu se află în administrarea Consiliului General al Municipiului București, prin Administrația Străzilor. 

Finanțarea lucrărilor de construire a pasajului suprateran vrem să o facem din fonduri de la bugetul local al Sectorului 1 și/sau din alte fonduri legal constituite”, a scris Armand, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati