Clotilde Armand: Candidez pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi îl susţin pe Nicuşor Dan pentru PMB

Clotilde Armand a anunţat că va candida din partea USR şi a aliaţilor săi pentru un nou mandat de edil al Primăriei Sectorului 1, pentru că trebuie să continue ceea ce a început şi că va susţine o candidatură a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei din partea forţelor de dreapta.

„Suntem o alianţă de dreapta, avem împreună cu noi alte partide de dreapta şi avem încredere că vom putea să construim o majoritate. (…) Sunt candidatul USR. Restul trebuie să fie formalizat”, a declarat Clotilde Armand, marţi, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că are multe proiecte în curs de desfăşurare: ”Avem multe proiecte care sunt în curs de desfăşurare. Avem multe proiecte blocate de Consiliul Local care trebuie deblocate”, a spus Clotilde Armand.

Armand a menţionat că îl susţine pe Nicuşor Dan, deoarece are încredere în proiectul pe care îl are pentru Capitală.

„Ne ţinem de promisiune şi ieşim cu ce am spus, adică toleranţă zero la corupţie, toleranţă zero la încălcarea legilor, vrem o construcţie şi o dezvoltare a Bucureştiului, a Sectorului 1, pe nişte baze corecte”, a afirmat primarul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati