Clotilde Armand: Ciolacu mimează electoral preocuparea față de gestionarea traficului din București

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că observă că în ultimele zile, premierul Ciolacu „mimează electoral preocuparea față de gestionarea traficului din București, organizează întâlniri de lucru, comitete și <<comiții>>”.

„Pentru că urbanismul haotic este marca PSD și PNL, iar acesta este principala sursă a problemelor traficului din Capitală. Ați permis timp de 30 de ani construirea de blocuri între case, ați demolat clădiri de patrimoniu, ați asfaltat spațiile verzi și ați construit terase în parcuri. Ați încercat în ultimii ani să treceți la următorul nivel: modificarea în Parlament a Codului Urbanismului în favoarea mafiei imobiliare.

Cel puțin în Sectorul 1 v-am blocat aceste atentate repetate la siguranţa şi sănătatea cetăţenilor. Am reformat și întărit Poliția Locală Sector 1 tocmai pentru a  avea toleranță zero față de orice încălcare a legii. Am cerut un raport, pentru ianuarie 2021- august 2024, în acest domeniu, iar rezultatele sunt fără precedent în istoria Sectorului 1. În această perioadă am aplicat sancțiuni pentru 446 de imobile care au fost edificate/ extinse fără autorizații de construire și am luat măsuri în consecință pentru a stopa ilegalitățile: am oprit șantierele ilegale, unele imobile le-am demolat, iar în zeci de cazuri am sesizat parchetul pentru deschiderea unor dosare penale. Totodată, Poliția Locală Sector 1 a identificat 210 imobile care nu respectau prevederile autorizațiilor de construire, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în baza Legii 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.

În concluzie, domnule Marcel Ciolacu, sunteți ultima persoană în măsură să organizeze întâlniri pe tema rezolvării traficului din Capitală, pentru că dumneata împreună cu PSD sunteți sursa nr. 1 a acestei probleme. Înainte să mimați preocuparea legată de București ar fi mai urgent să rezolvați situația furtului voturilor de către PSD PNL din București și demiterea lui Toni Greblă”, a scris Armand, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati