Clotilde Armand: Guvernul a plagiat programul nostru de la Sectorul 1 pentru acordarea unui sprijin anticriză populației

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand acuză că Guvernul s-a gândit să plagieze programul de la Sectorul 1 pentru acordarea unui sprijin anticriză populației, și nu s-a gândit oricum, ci prin OUG. 

„Știți proiectul nostru cu tichetele anticriză, a fost schimbat drastic de consilierii locali PNL și PSD, prin amendamentele făcute, iar acum întârzie nepermis de mult punerea lui în aplicare din motive greu de înțeles. Noi vrem să ajutăm rapid comunitatea afectată de criza energetică și de inflația galopantă, dar USL trage de timp din motive greu de înțeles. Consilierii lui Burduja și Manole cer o nouă dezbatere publică pentru regulamentul de punere în aplicare a hotărârii de consiliu local, deși a mai fost anterior în această procedură. 

În același timp, Guvernul preia proiectul de la Sectorul 1 și-l transformă în program național, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, și îl adoptă în regim de urgență, fără dezbatere. Și ca o jignire finală pentru locuitorii Sectorului 1, USL îi consideră cetățeni de mana a doua. Practic, la nivel național adoptă ideea furată din acest sector, dar la nivel local, prin consilierii de aici, blochează măsura.

Miniștri USL ne-au obișnuit deja cu plagiatul în tezele de doctorat, dar plagiatul programelor publice este ceva nou până si pentru ei. Alta premieră, reușită cu „sprijinul” administrației S1. Ministrul Digitalizarii dintr-o tara pe care reușește sa o mențină analogică, preia o măsură din Sectorul 1 despre care spune ca nu e bună, și o susține în guvernul din care face parte ca OUG, care brusc a devenit bună.

Într-un fel e bine că suntem sursă de inspirație pentru guvernanți. Totuși, ar putea măcar să ne citeze”, a scris Armand, pe Facebook.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati