Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a atras atenția într-o postare, joi dimineață, dasupra comportamentului majorității din Consiliul Local Sector 1, care a generat, și în ședința de miercuri un blocaj total al marilor proiecte pe care le promovează pentru renașterea și dezvoltarea Sectorului 1.
În ședința de miecuri, din cele șase proiecte aflate pe ordinea de zi și pe ordinea suplimentară majoritatea din Consiliul Local Sector 1 nu a supus votului niciunul. Printre acestea s-a aflat și proiectul bugetului local pentru anul 2024.
“În Sectorul 1, PNL și PSD au fost înaintea tuturor calculelor politice și s-au comasat încă din anul 2021. Au făcut o coaliție nocivă îndreptată împotriva cetățenilor din Sectorul 1. Ședințele Consiliului Local s-au transformat într-un festival al jignirilor și au generat un blocaj al marilor proiecte pe care le-am promovat. Aceste manifestări se amplifică cu cât se apropie alegerile locale. Așa s-a întâmplat și ieri. În loc să dezbată proiectul de buget pe anul 2024, timp de patru ore, consilierii PNL și PSD au făcut circ, au țipat, au jignit și au nesocotit misiunea pentru care sunt plătiți de locuitori: să lucreze pentru interesele comunității locale”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Totodată, edilul Sectorului 1 a prezentat și consecințele blocării în Consiliul Local Sector 1 a adoptării bugetului local pentru acest an: “Blocarea votării bugetului înseamnă stoparea proiectelor de investiții: reabilitarea termică a blocurilor, modernizarea și asfaltarea străzilor, construirea de noi corpuri pentru școli și licee, reabilitarea piețelor 1 Mai și Matache, finanțarea spitalelor și a unităților de învățământ din Sectorul 1, plata burselor școlare etc. Nici prezența în sală a reprezentanților comunității din zona Piața Matache- Berzei nu i-au făcut să-și schimbe această atitudine revoltătoare”.
Totodată, pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Consiliului Local Sector 1 s-a mai aflat și un proiect de hotărâre pentru finanțarea refacerii fațadei blocului O din Calea Griviței nr. 399, un reper de arhitectură pentru anii 1960-1965. Este vorba despre blocul de 13 etaje și cu acoperiș tip fluture aflat la intersecția Bulevardului Ion Mihalache cu Calea Griviței. Este nevoie urgentă de intervenția primăriei, pentru că din fațadă se desprind în mod repetat bucăți de tencuială care au avariat mașinile parcate în zonă și pun în pericol siguranța trecătorilor.
“În sală au fost și reprezentanți ai locatarilor din Blocul O din Calea Griviței nr. 399, care au fost lăsați să aștepte timp de patru ore fără să le fie ascultate cererile. Oamenii au adus în sala de ședință bucăți de tencuială și le-au arătat consilierilor locali. Totul a fost în zadar. Este a doua oară când PNL și PSD ignoră locatarii acestui bloc și refuză să dezbată și să aprobe proiectul. Invit toate televiziunile să prezinte situația de la Blocul O de pe Calea Griviței nr. 399 și să vadă la fața locului cât de gravă este situația acolo, eu le pun la dispoziție întreaga documentație. Îmi este din ce în ce mai clar că pentru a implementa mai rapid proiectele noastre avem nevoie de un consiliu fără majoritate comasată PNL- PSD. Am convingerea că la alegeri oamenii le vor da o lecție celor care vor să-și împartă țara în feude”, a mai afirmat primarul Sectorului 1.