Clotilde Armand: „Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 clasează a zecea plângere depusă de PNL și PSD împotriva mea”

Clotilde Armand anunţă că în procesul în care Primăria Sectorului 1 cere rezilierea contractului cu prestatorul serviciului de salubrizare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 clasează a zecea plângere depusă de PNL și PSD împotriva sa. 

„Am semnalat public în data de 22.02.2023 că în procesul în care Primăria Sectorului 1 cere rezilierea contractului cu prestatorul serviciului de salubrizare – contract semnat pe timpul lui Andrei Chiliman (PNL) și modificat în mandatul lui Dan Tudorache (PSD) a adus locuitorilor din Sectorul 1 un prejudiciu de 200 milioane euro – judecătorii urmează să audieze ca martor un consilier local PNL la solicitarea avocaților Romprest! Am evidențiat atunci că un ales local trebuie să vegheze la cheltuirea corectă a banilor publici, nu să devină apărătorul unei firme private, ceea ce face acest consilier este un conflict de interese uriaș.

Pentru acest lucru respectivul consilier PNL, fost prodecan al Facultății de Jurnalism din București, a făcut o plângere la DNA împotriva mea, Vlad Voiculescu și Ionel Stoica. Cu presă și tot alaiul de linșaj.

Și ce să vezi? Parchetul a clasat această nouă plângere.
În mod normal acest consilier ar trebui să își piardă funcția iar conducerea PNL să-l excludă. Dar am uitat că PNL a ajuns mai rău decât PSD în materie de prostie și hoție.”, scrie primarul USR pe pagina sa de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati