Clotilde Armand: Peste 1.000 de rable ridicate de pe domeniul public, în acest an

De la începutul anului până în prezent au fost ridicate 1.031 de rable de pe domeniul public, transmite primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Continuăm curăţarea străzilor şi a trotuarelor din Sectorul 1 de maşinile abandonate sau fără stăpân care încurcă circulaţia şi care ocupă inutil locurile de parcare. De la începutul anului au fost ridicate peste 1.000 de rable de pe domeniul public. Astfel, 894 din vehicule au fost ridicate de proprietari, în urma somărilor repetate ale poliţiştilor locali, iar 137 de autoturisme au fost ridicate prin dispoziţia mea şi trimise la REMAT pentru valorificare”, a scris edilul, pe Facebook.

Potrivit acesteia, primăria mai are în evidenţă alte 1.262 de astfel de vehicule, iar pentru un număr de 158 de autoturisme abandonate a fost emise deja dispoziţii de ridicare.

„Oraşul trebuie să fie redat oamenilor”, a conchis Armand

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati