Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI/ Reacția fostului edil de la Sectorul 1

Clotilde Armand a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul în care a solicitat anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în care a fost declarată în stare de stare de incompatibilitate.

În noiembrie 2022, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că fostul primar al Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, în legătură cu numirea sa ca manager într-un proiect finanţat cu fonduri europene derulat de Primăria Sector 1.

Clotilde Armand a solicitat în instanţă anularea raportului ANI, însă a pierdut procesul atât la Curtea de Apel Bucureşti, cât şi recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondate. Definitivă”, se arată în decizia luată miercuri de Înalta Curte.

Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele cinci dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare cu până la 30%.

Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea sa în acel proiect.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Clotilde Armand a participat la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie, fiind aleasă deputat pe listele USR.

Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand (USR) a anunţat miercuri că va ataca la instanţele europene decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD – ANI condus de un director cu legături de familie în PSD – judecătoarea de la Înalta Curte fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa ‘funcţionează Justiţia’ lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici folosind instituţiile cheie ale statului român. Şi avem atâtea şi atâtea exemple în ultima vreme. În cazul meu nimeni nu poate spune care este prejudiciul cauzat de fapta în speţă. Nici măcar procurorii sau inspectorii ANI. Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele”, a scris Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.

Ea a menţionat că prefectul şi directorii departamentelor juridic şi economic din Primăria Sectorului 1 au semnat pentru legalitatea dispoziţiilor invocate în raportul ANI.

„O mascaradă. Sunt sute de primari PSD PNL care beneficiază de aceleaşi condiţii. Pentru un lucru mult mai grav şi flagrant precum cazul Toni Greblă – care şi-a mărit ilegal salariul cu zeci de mii euro conform raportului Curţii de Conturi a României – ANI tace şi nu face nimic după două luni în care am depus plângeri. Nici măcar nu răspunde în termenul legal. Aşa arată frica unui sistem cleptocratic. Frica de tot ce este just şi corect, frica de oamenii cinstiţi şi competenţi care luptă având un ideal de ţară unde plagiatorii şi combinatorii politicieni nu-şi au locul. Eu voi merge mai departe şi voi ataca decizia de astăzi la instanţele europene”, a precizat Armand, care a ocupat primul loc pe lista candidaţilor USR la Senat.

sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati