Clotilde Armand spune că nu a tăiat banii spitalelor ci le-a transferat la Primăria Generală. Nicușor Dan: Nu se poate ocupa, le iau eu

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că în ședința Consiliului Local au fost trecute 4 spitale de la primăria de sector la Consiliul General al Municipiului București și că nu s-a pus problema tăierii finanțării pentru acestea. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a răspuns că Primăria Capitalei este dispusă să preia acele proiecte și instituții din București de care „nu se poate ocupa” altcineva.

„Nu s-a tăiat nimic. În ședința de ieri s-au trecut 4 spitale din administrarea Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului București. Știți de ce? Pentru că există o decizie a Curții de Conturi care ne spune asta”, a scris ea.

Armand a mai spus că decizia a fost luată, de fapt, printr-o hotărâre de Consiliu local în 2010 și că există o hotărâre de guvern care prevede că aceste spitale sunt finanțate de stat.

Dan: Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri care privesc calitatea vieții bucureștenilor

Nicușor Dan spune că este dispus să le preia la Primăria Capitalei, câtă vreme se asigură finanțarea pentru ele.

„Înțeleg că există dorința, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat către Primăria Capitalei. Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri care privesc calitatea vieții bucureștenilor, doar să fie asigurată finanțarea către Primăria Municipiului București pentru asta. Dacă cineva nu se poate ocupa de aceste proiecte și instituții din Capitală, atunci eu declar că vreau să le administrez împreună cu echipa Primăriei, cu condiția să ni se asigure banii necesari”, a scris Dan pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati