Clotilde Armand vrea desființarea companiei controlate de Sectorul 1, implicată într-un dosar de corupție

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, anunță că a propus desființarea Companiei de Investiții și Dezvoltare Sector 1 SA, despre care procurorii DNA arată într-un comunicat că a fost folosită de Dan Tudorache și Marian Vanghelie pentru achiziții publice supraevaluate.

”Am făcut numeroase plângeri la DNA privind achziițiile frauduloase făcute de această societate în timpul fostei administrații. Prin ea s-au cumpărat contracte de publicitate pentru televiziunile și publicațiile care în prezent mă denigrează. Această companie aproape falimentară, aflată în subordinea Consiliului local Sector 1, și a cărei existență nu se mai justifică este susținută de coaliția PNL-PSD”, arată Armand într-un comunicat.

Ea susține că până și în ședința de vineri a Consiliului Local Sector 1, PNL și PSD au susținut ca această Companie să funcționeze și să bugetez cheltuielile acesteia din banii locuitorilor Sectorului 1.

  • ”Refuz să mai bag bani publici în această veritabilă gaură neagră”, a mai spus Armand.

”DNA a informat public în această după-masă că prin Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 SA și prin Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (AUIPUSP) Sector 1 (o altă structură pe care am desființat-o în primele luni ale mandatului meu de primar) au fost făcute achiziții frauduloase în trei cazuri care au fost mediatizate în ultimii doi ani: tablete pentru elevi (75.500 bucăți), dar și produse necesare în perioada pandemiei de COVID-19, respectiv nebulizatoare de biodecontaminare (1.200 bucăți) și termoscannere (200 bucăți). Achiziții în urma cărora probabil s-au cumpărat multe diamante”, arată primarul Sectorului 1.

DNA a anunțat vineri că sunt urmăriți penal și foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati