Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti va avea o arenă multifuncţională modernă

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti. Arena va avea peste 25.000 de locuri, arată news.ro.

  • Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spaţii complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness şi de scrimă), vestiare şi spaţii conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări şi alte spaţii tehnice aferente întreţinerii clădirii, dotări sanitare şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerinţele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigenţele superioare acestui standard.

Prin proiect, se prevede şi realizarea unui spaţiu expoziţional, care va găzdui evenimente culturale, expoziţii temporare, precum şi o expoziţie permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum şi a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Suprafaţa desfăşurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuţie este de 25 luni, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000 lei (827.893.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii, şi 26.680.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti).

Săli de antrenament pentru secțiile CS Dinamo

  • 10 săli integrate în infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând să fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare și birouri antrenori, astfel:
  • o sală antrenament pentru handbal și baschet;
  • o sală antrenament pentru volei și tenis;
  • o sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;
  • o sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;
  • o sală antrenament pentru box;
  • o sală antrenament cu dotări pentru haltere;
  • o sală antrenament cu dotări pentru scrimă;
  • o sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;
  • o sală antrenament atletism cu pistă si dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;
  • o sală de fitness si pregătire fizică;
  • Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati